Keiserschmarrn cu soc - Flavor Tailors

Ingrediente

3 ouă
o lingură de zahăr
un praf de sare
180 ml lapte
15-20 flori de soc
150 gr făină
un cub de unt pentru prăjit
1 lingură de zahăr pudră pentru decor
4 linguri pastă de măceșe pentru decor
50 ml frișcă pentru servit (opțional)

Keiserschmarrn cu soc, sau un fel de clătită pufoasă, tăiată bucăți și servită cu pastă de măceșe. O rețetă șvăbească de care am și uitat până recent, dar care mi-a amintit cu drag de copilărie, când îmi gătea mama acest deliciu. Nu era cu flori de soc, era doar cu dulceață, dar era un răsfăț! Acum am ales să o gătesc mai sufisticat, cu flori de soc și frișcă, dar tot gust de copilărie are. Vă recomand să o încercați și voi!

Keiserschmarrn cu soc
INSTRUCȚIUNI DE PREPARARE:

0. Se spală bine florile de soc și se pun 3-4 ciorchine de flori în lapte și 2-3 ciorchine de flori în smântâna pentru frișcă și se lasă la infuzat minim 3 ore. Atenție, florile se rup de pe ciorchine.

1. Se separă gălbenușurile de albușuri și se bat albușurile spumă.

2. Mai apoi, se amestecă gălbenușurile cu zahărul, praful de sare și jumătate din cantitatea de lapte (laptele nu trebuie strecurat, se poate folosi cu tot cu florile de soc). Cu ajutorul unui tel în formă de pară se amestecă bine compoziția și se adaugă făina, iar apoi se incorporează restul laptelui.

3. Se spală și restul de flori de soc, se rup de pe ciorchine și se adaugă cam jumătate din ele în amestec.

4. Mai apoi, cu ajutorul unei spatule, se incorporează treptat spuma de albușuri și se amestecă ușor de la exterior spre interior.

5. Pentru prăjit, se încinge untul și se golește aluatul într-o tigaie, iar peste el se presară florile de soc rămase. Mai apoi, se taie clătita de aluat în 4 și se întoarce fiecare sfert pe partea cealaltă să se prăjească. Cu ajutorul spatulei, se taie în bucăți mai mici (nu trebuie să fie deloc uniforme) și se lasă să se rumenească bine, după care se scot pe o farfurie.

6. Pentru decor, se presară zahăr pudră și pastă de măceșe peste keiserschmarrn și se pot servi înmuiate în frișcă (se strecoară smântâna pentru frișcă și se bate bine). Să aveți poftă!

Vă provoc și pe voi să vă „jucați” cu ingredientele și să „croiți arome” noi.
Keiserschmarrn cu soc