Hummus de fasole cu salsa verde, o mâncare ușoară și sănătoasă, perfectă atât vara, fiind răcoritoare, cât și iarna când vreți să mâncați ceva light sau când vreți să țineți post. Humusul de fasole este cremos și are gust intens de fasole și susan, de la tahini, iar toate aromele îi sunt complementate de un salsa verde, cu parfum intens de pătrunjel, leuștean, chives și note subtile de ulei de măsline. Se servește totul cu muguri de pin prăjiți, lipii și fel de fel de legume: roșii, ceapă roșie, castravete, ardei, ceapă verde, țelină apio, morcov sau orice altceva vă trece prin cap. Poftă bună!
INSTRUCȚIUNI DE PREPARARE:
Hummus de fasole:
1. Se pune fasolea cu usturoiul, sarea, sucul de lămâie și uleiul de măsline (am folosit ulei de măsline nefiltrat Il Grezzo Costa d’Oro) în mărunțitor sau blender și se mărunțesc.
2. Mai apoi, se adaugă tahini, iar dacă pasta e lipicioasă și greu de mărunțit, se adaugă apă. Aveți grijă câtă adăugați să nu fie prea moale hummusul. Dacă cumva adăugați prea multă, se mai pot adăuga niște boabe de fasole, până ajungeți la consistența dorită.
3. Nu uitați să gustați și să ajustați sarea dacă este necesar. Odată ce aveți hummusul la consistența dorită, puteți să îl puneți într-un bol și să faceți cu o linguriță o formă de spirală în hummus.
Salsa verde:
4. Pentru salsa verde, se toacă pătrunjelul, leușteanul și chivesul mărunt și se pun în mărunțitor cu sare și ulei de măsline. Se mai adaugă ulei dacă este necesar, dacă verdețurile nu sunt acoperite în ulei de măsline. Se mai mărunțesc puțin verdețurile și apoi se pune salsa peste humus, în spirala formată deasupra lui.
Servire:
5. Se mai stropește tot hummusul cu puțin ulei de măsline (nu e niciodată prea mult, ba chiar e mai gustosos) și se decorează cu semințe de pin prăjite 3-5 min în tigaia încinsă, cât să se rumenească puțin și să prindă aromă.
6. Hummusul de fasole se poate servi cu roșii, ceapă roșie și alte legume (castravete, morcov, ceapă verde, țelină apio) tăiate bastonașe și cu lipie prăjită puțin în tigaia încinsă. Să aveți poftă!
Vă provoc și pe voi să vă „jucați” cu ingredientele și să „croiți arome”.