Flori de soc în aluat, cu frișcă infuzată cu soc - Flavor Tailors

Ingrediente

2 ouă
125 ml cidru de pere
un praf de sare
70 gr făină
2 linguri de zahăr pudră
1 linguriță de extract de vanilie
flori de soc
ulei pentru prăjit
1 lingură de zahăr pudră pentru decor
căpșuni pentru decor
150 ml smântână pentru frișcă

Ce spuneți de o porție de flori de soc prăjite, servite cu frișcă infuzată cu soc și căpșune? Un desert cu parfum de primăvară, super gustos și răcoritor. Îmi amintesc din copilările de florile de salcâm în aluat, așa că m-am gândit că și florile de soc trebuie să fie bune și așa a apărut această rețetă. O recomand cu drag!

Flori de soc în aluat
INSTRUCȚIUNI DE PREPARARE:

1. Se spală florile de soc și se lasă într-o strecurătoare să se scurgă. Pentru că vom face o frișcă aromată, se pune smântâna pentru frișcă într-o cană mare și se pun câteva flori de soc în ea și se lasă minim 1 oră la infuzat (cu cât mai mult, cu atât mai aromată va fi).

2. Între timp, se prepară aluatul: se amestecă ouăle cu zahărul, sarea și făina, iar apoi se adaugă cidrul de pere și vanilia și se amestecă bine.

3. Pentru prăjit, se încinge uleiul și apoi se îmbăiază florile de soc în aluat și se pun în ulei la prăjit. Se întorc pe ambele părți, până se rumenesc și apoi se scot pe un șervețel să se scurgă de ulei.

4. Mai apoi, se prepară frișca: se strecoară smântâna pentru frișcă de florile de soc și se bate cu ajutorul unui tel până când devine pufoasă.

5. La final, se servesc florile prăjite cu frișca infuzată cu soc și căpșune. Mmm…delicios! Să aveți poftă!

Vă provoc și pe voi să vă „jucați” cu ingredientele și să „croiți arome” noi.
Flori de soc în aluat