Rulouri de vinete cu ricotta și verdețuri - Flavor Tailors

Ingrediente

1 vânătă mai mare
sare
1 lingură de ulei de măsline
250 gr ricotta (umplutură)
50 gr panko (umplutură)
1 linguriță coajă de lămâie rasă (umplutură)
sucul de la 1/2 lămâie (umplutură)
câteva frunze de busuioc (umplutură)
o crenguță de cimbru (umplutură)
sare și piper după gust (umplutură)
1/4 linguriță nucșoară (umplutură)
1 lingură de ulei de măsline (sos)
1 ceapă roșie (sos)
2 căței de usturoi (sos)
600 gr sos de roșii (sos)
sare și piper după gust (sos)
100 gr smântână pentru gătit (decor)
50 gr parmezan (decor)
câteva frunze de pătrunjel (decor)

Rulouri de vinete cu ricotta cremoasă și verdețuri, scăldate în sos de roșii sună perfect cand vrei să mănânci ceva mai ușor, nu-i așa? Seamănă cu lasagna, dar sunt mult mai ușoare și sănătoase, iar combinația e delicioasă. Vă recomand să le încercați!

Rulouri de vinete cu ricotta și verdețuri
INSTRUCȚIUNI DE PREPARARE:

1. Se spală vânăta și apoi se curăță de coajă și se feliază subțire. Se așează fiecare felie pe un șervețel de hârtie și se presară sare peste ca să scoată apa din vânătă. După 5-10 minute se șterg feliile de vânătă cu un alt șervețel.

2. Se pune o tigaie la foc cu uleiul de măsline, iar când s-a încins se prăjesc feliile de vânătă în ulei. Se prăjesc cam 2-3 minute pe fiecare parte, după care se scot să se odihnească pe o farfurie.

3. Pentru umplutură se amestecă ricotta cu panko, coaja de lămâie rasă, sucul de lămâie, cimbrul și busuiocul tocat, iar apoi se condimentează cu sare, piper și nucșoară.

4. Pentru prepararea rulourilor, se umple fiecare felie de vânătă cu o lingură de cremă de ricotta și apoi se rulează vânăta.

5. Se prepară apoi sosul: se călește ceapa roșie tocată mărunt în uleiul de măsline încins, iar după 2-3 minute, se adaugă usturoiul tocat. După ce s-a rumenit și usturoiul, se adaugă și sosul de roșii, se condimentează cu sare și piper și se mai lasă 3-4 minute pe foc.

6. Pentru asamblare, se pune sosul de roșii într-un recipient ceramic, se pun rulourile de vinete în sos, se toarnă smântâna pentru gătit peste rulouri și se presară parmezanul. Rulourile trebuie să stea la cuptor cam 25 de minute, la 200 °C, dar recomand să le supravegheați în ultimele minute să nu se rumenească prea tare parmezanul deasupra.

7. După ce se scoate tava din cuptor, se presară pătrunjel tocat peste rulourile de vinete și se servesc calde. Să aveți poftă la aceste rulouri de vinete cu ricotta cremoasă!

Vă provoc și pe voi să vă „jucați” cu ingredientele și să „croiți arome”!

Rulouri de vinete cu ricotta și verdețuri