Creveți Pil-Pil - Flavor Tailors

Ingrediente

200 gr creveți
100 ml ulei de măsline
3-4 căței de usturoi
1 ardei roșu iute sau 1/2 linguriță fulgi de chili
1/2 linguriță boia afumată
sare și piper după gust
1/2 legătură pătrunjel
1/2 lămâie (pentru servit)
pâine (pentru servit)

Creveți Pil-Pil, o rețetă spaniolă delicioasă pe care am descoperit-o vara aceasta, în minunatul nostru concediu în Andaluzia. Vă spun sincer, de atunci o tot găteasc și acasă pentru că o ador, e super gustoasă și se gătește foarte, foarte repede. Uleiul aromat de usturoi, fulgi de chili și boia afumată le dă creveților o aromă intensă, deosebită și picantă, iar pătrunjelul un aer fresh. Pentru că ar fi păcat să mănânci doar creveții, spaniolii înmoaie pâine în acest ulei și o mănâncă împreună cu creveții și alte preparate de tip tapas. Gătindu-se atât de repede și ușor, vă recomand să îi încercați și voi, sunt demențiali!

Creveți Pil-Pil
INSTRUCȚIUNI DE PREPARARE:

1. Se încinge o tigaie și se pune uleiul de măsline (recomand să folosiți unul calitativ – noi am folosit ulei de măsline grecesc de la Prăvălia Noastră). Când este fierbinte uleiul, se adaugă cățeii de usturoi tocați. Dacă alegeți să folosiți ardei roșu iute în loc de fulgi de chili, ardeiul trebuie tocat mai mărunt și adăugat în același timp cu usturoiul. Atenție cât ardei iute puneți, să nu fie prea iute.

2. Imediat după, se adaugă și creveții și se condimentează cu fulgii de chili, boiaua afumată, sare și piper. Atenție, ca să nu se ardă usturoiul și să aibă totul un gust amar, focul trebuie să fie mediu.

3. Se lasă totul la prăjit timp de câteva minute (nu mai mult de 4-5 min), timp în care se amestecă ca să se gătească creveții pe toate părțile.

4. După ce se iau de pe foc, se golesc într-un vas, se presară pătrunjel tocat deasupra și se servesc. Dacă credeți că vă place, se poate stoarce și puțină lămâie deasupra lor. Spaniolilor le place să mănânce creveții cu pâine înmuiată în uleiul aromat. Se pot servi cu alte preparate de tip tapas: măsline, brânză, anghinare etc.

Vă provoc și pe voi să vă „jucați” cu ingredientele și să „croiți arome”!

Creveți Pil-Pil