Paste cu mac și sos de prune cu cardamom - Flavor Tailors

Ingrediente

70gr mac
2 linguri zahăr pudră
coaja rasă de la o portocală
8-10 prune
50 gr zahăr brun
150 ml apă
½ linguriță scorțișoară
4-5 păstăi de cardamom
1 linguriță esență de vanilie
sucul de la o jumătate de portocală
un praf de sare
250gr Spirale fără ou Monte Banato
2 linguri ulei de cocos

Paste cu mac, scăldate în sos de prune cu cardamom, o rețetă delicioasă, cu dor de copilărie și de laștele de casă cu nucă sau mac, ale bunicii. La noi în familie se făceau mereu tăiței de casă și tot timpul se făceau și câteva laște (tăiței lați) pe care nu le mai uscam, le găteam atunci, pe loc, cu mac sau nucă, sau bunicul le mânca fierte în lapte. Pornind de la rețeta simplă, eu le-am scăldat într-un sos de prune cu cardamom, care este ușor acrișor și le dă un gust de-a dreptul special. Trebuie să le încercați!

Paste cu mac și prune

INSTRUCȚIUNI DE PREPARARE:

1. Se amestecă macul cu zahărul pudră și cu coaja de portocală rasă și se pune deoparte.

2. Se curăță prunele de sâmburi și apoi se pun la foc cu zahărul brun și apă. Se condimentează cu scorțișoară, câteva semințe de cardamom, esență de vanilie și sucul de la o jumătate de portocală.

3. Se lasă să fiarbă până când se înmoaie prunele, iar apoi se scot semințele de cardamom și se mărunțesc prunele cu ajutorul unui blender.

4. Se pune sosul din nou la foc pentru încă aproximativ 5 minute, cât să se îngroașe și să-și schimbe culoarea, să devină un vișiniu intens.

5. Se pun spiralele fără ou de la Monte Banato la fiert în apă cu puțină sare, iar după 7 minute se strecoară și se pune uleiul de cocos peste ele și se amestecă bine.

6. Se golește apoi amestecul de mac peste spirale și se amestecă să se îmbrace toate pastele în mac.

7. Se servesc pastele cu sosul de prune și puțină coajă de portocală rasă deasupra.

Poftă bună, spor la gătit și nu uitați să fiți creativi cu produsele Monte Banato!

Paste cu mac în sos de prune

Leave a Reply

Your email address will not be published.