Lipii cu leurdă - Flavor Tailors

Ingrediente

250gr făină
1/2 linguriță sare
180 ml apă caldă
12 linguri de ulei de măsline
2 legături de leurdă

Lipii cu leurdă super crocante și gustoase, inspirate după o rețetă chinezească (scallion pancakes) care conține ceapă verde. Fiind alcătuite dintr-un aluat foarte subțite, umplut cu leurdă și apoi rulat, răsucit și aplatizat, clătitele au multe straturi, ceea ce le face crocante la prăjire. Pentru cei care nu sunt mari fani de usturoi, partea bună e că aceste lipii nu au un gust atât de intens de la leurdă și le pot savura fără grijă. Sunt pur și simplu delicioase așa simple, dar se pot servi și cu sosul chinezesc al rețetei clasice sau cu hummus sau orice aveți în minte. O să le adorați!

Lipii cu leurdă
INSTRUCȚIUNI DE PREPARARE:

1. Se cerne făina împreună cu sarea și apoi se adaugă apa caldă și se frământă aluatul timp de 5-10 minute, până devine omogen. Dacă e prea uscat, se mai adaugă apă sau dacă e prea moale, se mai presară făină. Se lasă apoi să se odihnească într-un bol, acoperit cu un prosop, timp de minim 30 de minute.

2. Mai apoi, se feliază frunzele de leurdă și se pun într-un bol.

3. Pentru formarea lipiilor, se taie apoi aluatul în 4 și se formează 4 biluțe. Se presară făină pe blatul de lucru și se întinde fiecare biluță cu ajutorul unui sucitor (ca să se ruleze ușor și să nu se lipească de blatul de lucru e necesar să presărați făină suficientă pe blat, înainte să întindeți aluatul). Aluatul se întinde foarte subțire, în formă dreptunghiulară.

4. Cu ajutorul unei pensule se unge apoi aluatul cu ulei de măsline și se presară peste frunze de leurdă.

5. Se rulează apoi aluatul să rezulte un sul lung și apoi se răsucește sulul de aluat (ca șnurul de mărțișor) și se mai rulează încă odată ca și cochilia unui melc. Trebuie să rezulte o formă rotundă pe care trebuie să o aplatizați cu sucitorul, până rezultă o lipie suficient de mare cât să încapă în tigaie.

6. Mai apoi, se pune o lingură de ulei de măsline într-o tigaie și se prăjește fiecare lipie pe ambele părți, până devine crocantă.

Servire:

7. Fiind inspirată după o rețetă chinezească, aceste lipii se pot servi cu un sos chinezesc din 3 linguri sos de soia, 1 linguriță oțet de orez, o linguriță zahăr brun, 1/4 linguriță ulei de susan, 1/2 linguriță siracha sau câțiva fulgi de chili, 1/2 linguriță semințe de susan și o linguriță codițe de leurdă tăiate mărunt. Se rup lipiile și se înmoaie în acest sos și se servesc.

Vă provoc și pe voi să vă „jucați” cu ingredientele și să „croiți arome”!

Lipii cu leurdă