Cozonac nins, o reinterpretare a cozonacului clasic, umplut cu cremă de ciocolată și cocos, cu aromă intensă de rom, perfect pentru sărbătorile de iarnă. Pentru un gust deosebit, cozonacul e și însiropat, lucru care ajută să se lipească cocosul și să pară nins. Să aveți poftă!
INSTRUCȚIUNI DE PREPARARE:
1. Pentru a obține un cozonac reușit, toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei, nicidecum de la frigider.
2. Se încălzește puțin laptele (nu trebuie să ajungă la punctul de fierbere). Se adaugă drojdia, o lingură de zahăr și o linguriță de esență de vanilie în lapte și se lasă 5-10 minute să înceapă să dospească drojdia.
3. Între timp, se cerne făina de minim 3 ori dacă doriți un cozonac pufos și aerat, iar apoi se adaugă sarea, zahărul, gălbenușurile și coaja de portocală.
4. Mai apoi, se golește amestecul de drojdie și lapte în făină și se frământă până rezultă un aluat omogen.
5. Se incorporează 40 ml ulei de măsline și se frământă până se absoarbe în aluat și apoi se mai adaugă încă 40 de ml și se frământă cam 20 de minute. Restul uleiului rămâne pentru uns bolul și tava.
6. Se unge un bol cu ulei de măsline, se pune aluatul în bol, se acoperă cu un prosop și se lasă să dospească într-un loc unde temperatura este peste 22°C.
7. După aproximativ o oră, se frământă aluatul timp de 10 minute și se mai lasă încă 30 de minute să dospească, apoi se frământă pentru ultima dată încă 10 minute și se lasă să dospească minim 30 de minute.
8. În acest timp, se poate prepara umplutura: se topește ciocolata prin procesul bain marie (se pune ciocolata într-un bol ceramic sau metalic, deasupra unei oale cu apă care fierbe).
9. Se amestecă constant, până se topește toată ciocolata, iar apoi se ia bolul de pe foc și se adaugă zahărul, uleiul și cacaua și se amestecă să rezulte o cremă omogenă. Se adaugă fulgii de cocos și se amestecă bine, iar apoi se parfumează cu esența de rom.
10. Se împarte aluatul în 2 și se frământă în formă de sul, iar apoi se întinde într-o formă dreptunghiulară, cu ajutorul unui sucitor. Se golește jumătate din crema de ciocolată peste aluat și se întinde uniform pe toată suprafața aluatului, dar într-o parte se lasă o margine de grosimea unui deget, ca să se lipească aluatul unul de altul la final. Apoi, se rulează aluatul în formă de sul și se împinge ușor, înainte și înapoi, cât să se sigileze și să lipească la capăt
11. Se repetă procesul și cu jumătatea de aluat rămasă, iar în final trebuie să avem 2 suluri de aluat umplute cu cremă de ciocolată și cocos. Pentru coacere, se folosește o tavă de tort cu diamatrul de 28-30 de cm și se unge cu puțin ulei de măsline.
12. Mai apoi, se taie aluatul în bucăți de aproximativ 3 centimetri. Pentru a-l tăia ușor, se folosește un fir de ață (se introduce ața sub rulul de aluat, iar apoi se încrucișează ața peste aluat și se trage de fire, ca și cum am face nod, până ața reușește să taie aluatul).
13. Se iau bucățile de aluat și se pun în tavă, astfel încât în partea de sus să se vadă spirala cu umplutura de ciocolată și cocos. Se umple tava cu rotocoalele de aluat și apoi se mai lasă jumătate de oră la dospit, acoperită cu un prosop.
14. Se unge cozonacul cu un gălbenuș amestecat cu lapte și se dă la cuptor la 160-170°C, timp de 50-60 de minute.
15. Între timp, se prepară siropul: se amestecă apa cu zahărul și sucul de portocală și se pune la fiert. Se ia de pe foc când s-a topit zahărul și s-a îngroșat puțin siropul și se întinde cu o pensulă peste cozonacul proaspăt scos din cuptor. Se presară fulgi de cocos deasupra, ca să pară cozonacul nins și se lasă să se răcească înainte de a-l servi. Să aveți poftă și să savurați cu plăcere acest cozonac nins, lângă o cană ce ceai sau cafea!
Vă provoc și pe voi să vă „jucați” cu ingredientele și să „croiți arome”!