Brioșe cu jalapeno și cheddar - Flavor Tailors

Ingrediente

4-5 ardei jalapeno
140 grame făină de mălai
125 grame făină
1 linguriță de zahăr
2 lingurițe praf de copt
1/2 linguriță sare
250 mililitri de lapte
1 ou
4 linguri de unt topit
120 grame de cheddar
o lingură boabe de piper

Sunt mare fan de mâncare iute sau picantă și pentru că am găsit o caserolă cu jalapeno, l-am asociat cu cheddar maturat și am pregătit un mic dejun sau o gustare picantă și aromată: brioșe cu jalapeno și brânză cheddar. Dacă vreți să fie mai puțin iute, puneți mai puțini ardei jalapeno, dar nu renunțați la boabele de piper. Sunt atât de aromate și dau brioșelor un gust deosebit când se sparg  în gură. Mm…Poftă bună!

Brioșe cu jalapeno și cheddar
INSTRUCȚIUNI DE PREPARARE:

1. Se taie ardeii jalapno în jumătate, se curăță de semințe și apoi se taie felii.

2. Se amestecă făina de mălai, făina, zahărul, praful de copt și sarea într-un bol.

3. Se adaugă laptele, oul și untul și se amestecă bine până se omogenizează aluatul.

4. Se rade brânza cheddar și se adaugă în aluat alături de feliile de jalapeno și boabele de piper.

5. Se golește aluatul în forme de brioșe și se poate decora în mijloc cu felii rotunde de jalapeno. Mai apoi, se dau la cutor brioșele pentru 15-20 de minute, la 200 °C.  Poftă bună!

Vă provoc și pe voi să vă „jucați” cu ingredientele și să „croiți arome” noi.

Brioșe cu jalapeno și cheddar