Salată de paste cu spanac și mandarine - Flavor Tailors

Ingrediente

250 de grame paste (eu am folosit penne cu sfeclă roșie de la Petras Bio)
100 de grame mandarine la conservă
100 de grame baby spanac
un pumn de merișoare confiate
un pumn de caju crud
2 linurițe de sos teriyaki
1 linguriță oțet de mere
2 lingurițe ulei de măsline
puțin zahăr
sare și piper după gust
Salata de paste cu spanac și mandarine e una din rețetele mele preferate de paste. Spanacul și bucățile de caju crocant se completează de minune cu mandarinele și merișoarele dulci-acrișoare. Ușoară, sănătoasă și răcoritoare, salata e perfectă pentru o zi călduroasă. Bucurați-vă de arome! Poftă bună!

Instrucțiuni de preparare

1.Fierbe pastele așa cum e menționat pe ambalaj și apoi spală-le cu apă rece și lasă-le să se odihnească puțin în strecurătoare.
2.Amestecă pastele cu frunze de spanac crocant, mandarinele acrișoare, merișoarele și bucățile de caju.
3.Pregătește un dressing cu sos teryaki, oțet de mere, ulei de măsline, zahăr și apoi condimentează, după gust, cu sare și piper.
4.Răsfață salata cu dressingul aromat, amestecă bine și servește imediat. Poftă bună!

P.S. Spor la „croit arome” și înainte să treci la degustat, trimite-ne și nouă o ”vedere” din bucătărie, să vedem cum s-au întrețesut ingredientele în farfurie.

Paste cu spanac si mandarine

Leave a Reply

Your email address will not be published.