Ingrediente

3 lingurițe de unt
4 linguri de făină
240 de ml lapte
o linguriță de muștar
puțin sos picant sau fulgi de chili
o mână de leuștean tocat mărunt
120 de grame cheddar
5 ouă
Surprinzător, dar se poate face și soufflé de leuștean și e atât de gustos și pufos că nici nu-ți imaginezi! Gustul deosebit al cheddar-ului complimentează atât de bine aroma intensă a leușteanului, iar rezultatul e peste așteptări! Această rețetă face parte dintr-o serie de rețete în care încerc să scot în evidență potențialul leușteanului, un ingredient foarte puțin valorificat, deși are aromă deosebită, care adaugă savoare preparatelor în care e încorporat.

Instrucțiuni de preparare

1.Pune untul la topit într-o cratiță, la foc mic, apoi adaugă făina și când făina absoarbe untul, adaugă puțin lapte și amestecă cu ajutorul unui tel pară. Încurporează treptat laptele și amestecă continuu să nu se facă cocoloașe.
2.Adaugă în sos muștarul, sosul picant sau fulgii de chili, leușteanul tocat mărunt și cheddarul ras și amestecă bine, până se topește cheddarul și rezultă un sos cremos.
3.Ia sosul de pe foc, lasă-l să se odihnească 2 minute și apoi adaugă gălbenușele de ou.
4.Bate spumă albușele cu ajutorul unui mixer și incorporează treptat albușul în crema de brânză cu leuștean. Amestecă încet, dinspre interior spre exterior și nu amesteca mai mult decât este necesar.
5.Golește soufflé-ul într-o tavă rotundă de 20-25 cm și dă la cuptor, la 190 °C, pentru 35 de minute. Nu te speria, soufflé-ul va crește mult, dar după ce îl scoți de la cuptor se va lăsa. Servește cald sau rece! Poftă bună!

P.S. Spor la „croit arome” și înainte să treci la degustat, trimite-ne și nouă o ”vedere” din bucătărie, să vedem cum s-au întrețesut ingredientele în farfurie!

Souffle de leustean

Leave a Reply