Paste cu sos Alfredo și flori de salcâm - Flavor Tailors

Ingrediente

300 gr paste (tagliatelle sau fusili)
115 gr unt
360 gr smântână pentru gătit
2 căței de usturoi
2 lingurițe de verdețuri italiene
sare și piper proaspăt măcinat
200 gr parmezan ras
50 gr flori de salcâm

Am scris recent un articol scurt despre florile de salcâm și căutând eu fel de fel de rețete, am descoperit că se pot folosi și la paste cu sos alb. Deși prin oraș florile de salcâm erau deja cam scuturate, am avut noroc la o plimbare în afara orașului, să descopăr salcâmi plini de floare pe marginea drumului și așa am ajuns să culeg flori din copac, în timp ce treceau mașini și tiruri pe lângă mine. Ups…

Dar a meritat. Am gătit niște paste cu sos Alfredo și flori de salcâm de aș mai fi mâncat 2 porții. Bineînțeles, dacă nu aveți flori de salcâm (știu, din păcate se găsesc doar în luna mai), puteți servi pastele doar cu sosul Alfredo, sunt delicioase și așa, doar cu sos.

Paste cu sos Alfredo și flori de salcâm

 

INSTRUCȚIUNI DE PREPARARE:

1. Se pune apă cu sare și puțin ulei la fiert, iar când începe să clocotească se adaugă pastele și se lasă să fiarbă, urmând instrucțiunile de pe ambalaj.

2. Se pune untul la topit și apoi se adaugă usturoiul tocat mărunt, se amestecă un minut și se golește smântâna pentru gătit.

3. Se condimentează cu sare, piper și verdețuri italiene și se adaugă 180 gr parmezan. Se amestecă bine până se topește parmezanul.

4. Se strecoară pastele, se golesc în sosul Alfredo și se amestecă, iar apoi se pun pe farfurie. Se adaugă cele 20 gr de parmezan ras rămase, se presară florile de salcâm și se servește imediat. Poftă bună!

Vă provoc și pe voi să vă „jucați” cu ingredientele și să „croiți arome” noi!

Descoperă și alte rețete delicioase cu flori de salcâm aici!

Paste cu sos Alfredo și flori de salcâm