Pastă de fasole mung cu semințe și ceapă - Flavor Tailors

Ingrediente

400 grame fasole mung (noi am folosit fasole mung eco de la Petras Bio)
1 morcov
1 țelină
2 cepe medii
1 cațel de usturoi
6 frunze de leuștean
3 gr boia afumată
sare și piper
5 gr semințe de dovleac
5 gr semințe de floarea soarelui
5 gr susan negru
o ceapă roșie pentru servit
Îmi place să încerc rețete noi, dar și ingrediente noi, iar bobițele de fasole mung, micuțe și verzi m-au făcut să mă întreb ce fel de arome ascund. S-au transformat într-o pastă gustoasă, ușor dulceagă, peste care am revărsat o ploaie de semințe și am decorat cu leuștean și ceapă roșie aromată.

Instrucțiuni de preparare

1.Pune fasolea mung în apă, să se inmoaie, de seara până a doua zi.
2.Rade morcovul și țelina și rostogolește-le în puțin unt, împreună cu ceapa tăiată cubulețe. Adaugă usturoiul mărunțit pentru aromă și apoi golește fasolea mung, condimentează cu boia afumată, sare și piper și lasă să fiarbă.
3.Strecoar-o și mărunțește-o în blender până obți o pastă cremoasă. Dacă e nevoie, poți adăuga puțină zeamă în care a fiert fasolea.
4.Prăjește într-o tigaie, fără ulei, semințele de dovleac, floarea soarelui și susan și presară-le deasupra pastei de fasole cu puțin ulei de măsline și servește, cu ceapă roșie și leuștean, ca garnitură sau pastă de întins pe pâine

P.S. Spor la „croit arome” și înainte să treci la degustat, trimite-ne și nouă o ”vedere” din bucătărie, să vedem cum s-au întrețesut ingredientele în farfurie!

Leave a Reply

Your email address will not be published.